Anul acesta, Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, înseamnă aniversarea Zilei Marinei şi încheierea, de facto, a jocului politic de la Bucureşti.

Reculegerea sufletească a celor duşi în pelerinaj, la mănăstiri, în ţară, dar şi în Israel, este binevenită, mai ales pentru cei obişnuiţi, prin credinţă, să ierte răutatea semenilor mânaţi de nesăţioasa poftă după putere. Lor li se adaugă cei ce părăsesc dana liniştită a propriului cămin, pentru a fi printre românii ce sărbătoresc pe marinarii civili şi militari, care preţuiesc fiecare clipă a vieţii, pentru că, pe vreme de furtună, poate fi şi ultima.

Cine nu a trăit cel puţin o furtună pe mare, nu poate înţelege meseria celor ce văd, 24 de ore, din 24, de jur împrejur, doar valurile mai mult sau mai puţin agitate şi nicio urmă de pământ. Asemenea oameni nu cedează la greu, nu se sperie de greutăţi pasagere, au încredere în comandanţii lor, care privesc, din cabina timonei, fără rău de mare, valurile uriaşe, ce le încearcă viaţa, nava şi tăria echipajului.

Iar în Forţele Navale Române, aceşti lideri postdecembrişti au identităţi necunoscute marelui public: amiral Mihai Aron (30 decembrie 1989 – 12 aprilie 1990); viceamiral comandor Gheorghe Anghelescu (26 aprilie 1990 – 1 mai 1997); viceamiral dr. Traian Atanasiu (1 mai 1997 – 1 ianuarie2002); amiral Corneliu Rudencu (1 ianuarie 2002 – 31 martie2004); amiral dr. Gheorghe Marin (1 aprilie2004 – 13 septembrie2006); contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă (3 noiembrie2006 – 3 iulie2010); contraamiralul de flotilă Aurel Popa (3 iulie 2010 – prezent).

Unul dintre ei mi-a rămas în suflet, după ce l-am văzut în acţiune, pe şapte mări succesive, într-un marş de o lună de zile, la bordul uneia dintre cele trei nave mari, ale marinei militare române. Nu s-a substituit comand