Mă întreb cât de mare e disperarea lui Crin Antonescu de-l duce de mânuţă în penibilul absolut. Ce credibilitate mai poate avea preşedintele unei ţări, membră NATO şi UE - lasă că ţara a bătut, ani de zile, după 90, la toate uşile, geamurile, oberlihturile şi chepengurile celor două structuri, până i s-a permis să intre, decredibilizată fiind de conducerea guvernelor criptocomuniste, producătoare de mineriade şi democraţii originale -, care, cu ton de ţăţică nevricoasă, suduie peste gard imperialismul putred şi găunos, de la Washington, până la Bruxelles şi Berlin.
Ce revanşă îl mână în luptă pe un politician, încă tânăr, care, dacă n-ar fi chiulit de la şcoală şi din politică, ar fi înţeles mersul istoriei înainte, cu atât mai mult cu cât se declară a fi un activist politic de sorginte liberală? !
Este Crin Antonescu atât de obsedat de fotoliul prezidenţial, încât să poată fi manipulat, peste măsură, de interesele unor grupuri obscure? Să sperăm că nu. Dar ce explicaţie plauzibilă poate avea atunci "înfierarea" mânioasă a emisarului SUA şi a ambasadorului Americii la Bucureşti, tocmai când aceştia exprimau îngrijorarea Washington-ului faţă de manevrele neconstituţionale aplicate de guvernul de la Bucureşti? Care să fie motivul declanşării aroganţelor meschine îndreptate către Angela Merkel şi Jose Manuel Barroso, atunci când aceştia cereau dovezi ale funcţionării statului român în cadru democratic?
Gogomănia prezidenţială "ad-interim" a decretat, pe nerăsuflate, că toţi aceştia s-au lăsat influenţaţi de dezinformările lui Traian Băsescu, transmise cancelariilor occidentale pe canale numai de el ştiute. Cât să fii de derutat, încât să nu-ţi dai seama că Guvernul SUA ori Casa Albă nu fac conversaţie pe firul scurt cu garajul suspendatului, şi nici revista presei de la Bucureşti, dimineaţa, la o turcească cu caimac? Chiar să nu înţelegi, la valoarea
