Pe 15 august, Biserica prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului şi mutarea ei cu trupul la cer. Sărbătoarea este numită în popor şi Sfânta Maria Mare, pentru a o deosebi de 8 septembrie, când e prăznuită Naşterea Maicii Domnului sau "Sfânta Maria Mică".

Evangheliile nu vorbesc despre obştescul sfârşit al Fecioarei Maria, dar aflăm detalii despre acest eveniment din tradiţia Bisericii. Scrierile Sfinţilor Modest, Patriarhul Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolelui şi Ioan Damaschin, reconstituie ultimele clipe ale vieţii pământeşti a Maicii Domnului.

Astfel, cu trei zile înainte de Adormire, Fecioarei i s-a arătat Arhanghelul Gavriil, purtătorul de veşti divine, care îi spune: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare".

Maica Domnului a primit vestea cu bucurie senină. A urcat pe Muntele Măslinilor şi s-a rugat fierbinte, ca odinioară Fiul ei. Apoi s-a întors acasă, a dereticat şi a pregătit cele trebuincioase îngropăciunii.

În ziua sorocită, s-a auzit un vuiet puternic. Aduşi pe nori, în chip minunat, Apostolii (cu excepţia lui Toma) au venit să-şi ia rămas bun de la cea care le fusese ca o maică bună. Văzându-i, Fecioara s-a bucurat, şi-e cerut iertare de la toţi, s-a aşezat pe pat şi, rugându-se, şi-a dat liniştită sufletul în mâinile Domnului şi Fiului ei.

În acel moment, s-au auzit îngerii cântând, o mireasmă dumnezeiască s-a răspândit în tot locul, iar toţi cei bolnavi şi betegi din jur s-au vindecat minunat.

Apostolii au apucat patul cu trupul Maicii Domnului şi, cu alai mare, s-au îndreptat spre Grădina Ghetsimani, unde era pregătit mormântul. Pe drum, mai marii iudeilor au asmuţit poporul să răstoarne patul.

Unul mai îndrăzneţ s-a repezit, dar, în momentul în care s-a atins cu mâinile de