Cine o să cîştige? Toţi ziariştii mă întreabă asta, români şi străini. Oamenii simpli, la staţia de benzină sau la depozitul de materiale de construcţii, nu. Ei întreabă dacă „scăpăm de Băsescu?" şi li se pare o formă de evaziune cînd le spun „Ei, numai dacă avem legea de partea noastră...altfel, sînt sigură că nici dvs nu vreţi...". Nu e adevărat şi după asta sîntem de ambele părţi mai degrabă stînjeniţi. Omul de rînd e dinainte convins că legea e cu cine e mai tare. Ca atare răspunsul meu li se pare o formă de evazionism, dacă nu mai degrabă o ştire proastă, un semnal că Băsescu e cel mai tare şi va aduce legea de partea lui.

Comportamentul elitei noastre în ultimul an, întîi cînd au fost unii la putere şi după aceea ceilalţi, nu îndreptăţeşte însă ideea că scrupulul pentru proceduri creşte cu nivelul de educaţie. Oamenii din stradă judecă, în vieţile lor greu încercate, că procedurile sînt un moft. Dar oamenii din elită sînt primii care contribuie la realitatea că procedurile sînt un moft. În fapt, nici că le pasă. La ora asta expunerea selectivă e la maximum, fiecare tabără stă doar pe televiziunea proprie, deşi şi la cele adverse se dau din cînd în cînd şi fapte adevărate, la care merită să fii expus. Asta, dacă te interesează şi fondul problemei. Dacă te interesează numai cine cîştigă, pentru că ai direct de pierdut sau de cîştigat, cum e cazul cu un număr înfricoşător de cunoscuţi de ai mei din România-aproape toţi- atunci nu mai contează. Un amic mi-a spus indulgent că am trăit prea mult în Occident şi de asta ţin la forme. Eu am trăit vreo şase ani în Vest, e drept, el însă vreo patruzeci. Şi nu s-a contaminat de respectul pentru vreo procedură, oricare sînt bune odată ce ştii care ţi-e tabăra. Aşa că nici anii de socializare occidentală nu explică mare lucru. Alt cunoscut mă întreba de ce am spus pe faţă cu cine am votat la referendum, că nu înţel