Lanţul de patiserii Fornetti România va aduce modificări contractelor de franciză în vigoare, pentru ca fiecare beneficiar de franciză să poată stabili liber preţul de revânzare a produselor, acesta fiind unul din angajamentele asumate de companie într-o investigaţie a Consiliului Concurenţei.
"Prin angajamentele propuse, părţile implicate urmăresc înlăturarea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2010, la declanşarea investigaţiei privind o posibilă înţelegere între Fornetti România şi beneficiarii francizei Fornetti de a comercializa produsele de patiserie şi panificaţie finite tip Fornetti la un preţ stabilit, fără a ţine cont de specificul cererii la un moment dat şi de evoluţia generală a pieţei", se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.
Astfel, Fornetti se angajează să modifice contractul de franciză în vigoare pe parcursul anului 2012 prin acte adiţionale pentru beneficiarii existenţi în sistemul de franciză, precum şi să efectueze o nouă revizie a contractului de franciză pentru beneficiarii viitori semnatari de contracte de franciză.
Lanţul de patiserii Fornetti România va aduce modificări contractelor de franciză în vigoare, pentru ca fiecare beneficiar de franciză să poată stabili liber preţul de revânzare a produselor, acesta fiind unul din angajamentele asumate de companie într-o investigaţie a Consiliului Concurenţei.
"Prin angajamentele propuse, părţile implicate urmăresc înlăturarea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2010, la declanşarea investigaţiei privind o posibilă înţelegere între Fornetti România şi beneficiarii francizei Fornetti de a comercializa produsele de patiserie şi panificaţie finite tip Fornetti la un preţ stabilit, fără a ţine cont de specificul cererii la un moment dat şi de evoluţia generală a pieţei", se arată într-un comunicat al Consiliului Concure