Peste 50.000 de credincioşi asistă, miercuri, la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, la slujba de liturghie oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi se închină la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, între cei prezenţi aflându-se şi prefectul de Cluj şi şeful CJ.
Pelerinii, care au sosit din întreaga ţară în număr mare începând de marţi, au petrecut noaptea în rugăciuni şi au intonat cântece religioase.
Aceştia s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, care a fost scoasă din biserică după miezul nopţii într-o procesiune în cadrul căreia s-a înconjurat de trei ori lăcaşul de cult.
Miercuri dimineaţă, alături credincioşii care stau la rând să se închine la icoană şi de cei care asistă la liturghie sunt şi pelerini care înconjoară în coate şi în genunchi biserica de lemn din incinta mănăstirii, rugându-se pentru sănătate şi iertarea de păcate.
"Am venit din satul Tăuţi din Maramureş să ne rugăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Ne rugăm să ne dea Fecioara Maria sănătate şi să ne ajute să biruim aceste vremuri grele prin care trecem. Numai credinţa cred că ne mai poate salva", a spus unul dintre pelerini.
Slujba de liturghie este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului IPS Andrei Andreicuţ şi cu episcopul românilor din Ungaria IPS Siluan.
La slujbă sunt prezenţi printre alţii prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan, şi subprefectul Mihnea Iuoraş, şeful Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, senatorii Alexadnru Cordoş (PSD), Şerban Rădulescu (PC) şi Mihail Hârdău (PDL), dar şi primari din oraşe şi comune din judeţ.
Reprezentanţii Mănăstirii Nicula au pregătit pentru credincioşii prezenţi peste 15.000 de sarmale care vor fi împărţite la sfârşitul slujbei.
Peste 50.000 de credincioşi asistă, miercuri, la Mă