„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scântieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră“ este celebra replică din opera lui Constantin Negruzzi.
Cam aşa stau lucrurile şi în cazul preşedintelui aninat, care indiferent de ce vrea norodul, el ştie una şi bună. Diferenţa este aceea că Lăpuşneanu a venit cu oşti turceşti să se înscăuneze. În cazul lui Băsescu, oştile nu sunt cele din PDL. Acolo cei mai isteţi au trădat şi s-au dus la PSD şi PNL. Boierii de-alde Videanu sau Udrea stau liniştiţi: au teşchereaua plină cu gologanii pe care i-au stors pe vremea cât timp au fost la putere. În schimb, prostimea, carnea de tun din luptele politice, fie a dezertat şi nu mai participă la vot, fie a schimbat tabăra, pentru că i-a ajuns cuţitul la os.
Oastea lui Băsescu este formată din cetele de procurori pe care i-a numit în funcţii, din ofiţerii de informaţii plătiţi gros ca să-l aducă înpoi pe marinar la Cotroceni. Şi mai sunt lefegii străini, gen Merkel sau Viktor Orban. Că interesele pentru a pune stăpânire pe ce a mai rămas din România sunt foarte mari.
Scria Ovidiu Vrânceanu cum a fost scoasă la mezat IAR Braşov, dar nu tebuie să uităm nici că Băsescu e doritor să vândă aurul cu tot cu Roşia Montană. Acum ar fi de actualitate, Traiane, lozinca nu ne vindem ţara. Sau dacă o vindem, nu pentru doi bani care ajung la băieţii deştepţi, iar românii rămân cu botul pe labe…
„M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu! (…) Eu nu sînt călugăr, sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriți, flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Dați! dați de tot! Eu vă poruncesc. Ucideți-i pre toți… Nici unul să nu scape. …A! mă-năduș!… Apă! apă! apă! — și căzu răsturnat pe spate, hîrcîind de turbare și de mînie“, a fost finalul lui Lăpuşneanu. Istoria lui Băs
