Cele cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea" au raportat, la jumătatea anului, creşteri ale profitului, potrivit rapoartelor semestriale.
"Fondul Proprietatea" a înregistrat, la jumătatea anului, profit net de 573,85 milioane lei.
SIF "Moldova" a obţinut, în primul semestru, cel mai mare profit dintre societăţile de investiţii financiare, de 128,81 milioane lei, urmată de SIF "Transilvania", care a avut un rezultat net de 112,73 milioane lei.
Cel mai mic profit, dintre SIF-uri, a fost obţinut, în primul semestru, de SIF "Muntenia", de 51,92 milioane lei.
Cea mai mare creştere a profitului, în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a fost raportată de SIF "Banat-Crişana", care şi-a majorat profitul de 6,78 ori, la 96,49 milioane lei.
* Daniela Ropotă, "Intercapital Invest": SIF "Moldova", SIF "Transilvania" şi SIF "Banat-Crişana" şi-au depăşit deja ţinta de profit
După primele şase luni ale acestui an, toate SIF-urile au avut rezultate bune faţă de perioda similară a anului trecut, în cazul SIF "Banat-Crişana" şi SIF "Muntenia" rezultatele fiind influenţate semnificativ de vânzările participaţiilor la BCR, este de părere Daniela Ropotă, analist la "Intercapital Invest".
Domnia sa ne-a declarat: "Trei dintre SIF-uri şi-au depăşit deja ţinta de profit: SIF «Moldova», SIF «Transilvania» şi SIF «Banat-Crişana». Veniturile au fost, în general, rotunjite de dividendele încasate peste aşteptări, de veniturile din provizioane şi de veniturile din dobânzi. Din datele disponibile, toate SIF-urile au realizat investiţii pe piaţa de capital autohtonă, iar SIF «Banat-Crişana» şi SIF «Moldova» au realizat achiziţii noi şi pe piaţa externă".
Potrivit Danielei Ropotă, SIF "Moldova" are cel mai mare profit net, depăşindu-şi, deja, ţinta pe tot anul 2012 cu 68%. @N