Pe rolul parchetelor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost înregistrat cel mai mare număr de cauze penale la referendum, 92. Locuitorii din Muntenia sunt pe primul loc în topul infracţionalităţii electorale, potrivit datelor centralizate de Parchetul General.
Procurorii din mai multe judeţe din ţară şi cei de la DNA Bucureşti fac cercetări în mai multe dosare de fraudă electorală, iar sute de persoane din 15 judeţe au fost deja audiate, fiind acuzate de împiedicarea votului, mita electorală, falsificarea şi distrugerea documentelor electorale.
În mod deloc surprinzător, având în vedere prezența masivă la vot, pe primul loc în topul infracţionalităţii electorale se află locuitorii din Muntenia.
Astfel, pe rolul parchetelor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost înregistrat cel mai mare număr de cauze penale la referendum: 92. Dintre acestea, aproape un sfert au fost instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
La Curtea de Apel Ploiești sunt arondate parchetele de pe lângă Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Buzău, Judecătoria Ploiești, Judecătoria Târgoviște și Judecătoria Buzău.
Prin comparație, numărul dosarelor este aproape dublu faţă de cel înregistrat la parchetele arondate Curţii de Apel Bucureşti.
Cel mai mic număr de infracţiuni s-a înregistrat în Banat, unde doar 11 cetăţeni au încălcat legea electorală. Potrivit Parchetului General, cele mai multe infracţiuni comise la referendum au fost: împiedicarea votului, mita electorală, falsificarea documentelor electorale, distrugerea, falsul intelectual, falsul în înscrisuri şi abuzul în serviciu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!