Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu neagă existenţa unei ordonanţe care să interzică premierea elevilor olimpici şi spune că Guvernul Ponta nu are nicio justificare pentru neacordarea premiilor olimpicilor, în afară de aceea că "nu apreciază performanţa şcolară", informează Mediafax.
"Nu există nicio ordonanţă care să interzică premierea elevilor olimpici. Premiile se dau pentru anul anterior", a declarat, miercuri, pentru Mediafax, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu.
El a precizat că în 2011, când a fost ministru al Educaţiei, a organizat o ceremonie publică la care a acordat premiile cuvenite olimpicilor din 2010.
"Noi i-am premiat pe elevii de nota 10 la bacalaureat, Guvernul Ponta nu. USL premiază plagiatorii, desemnându-i premieri şi chiulangii, punându-i preşedinţi interimari", a adăugat Funeriu.
Fostul ministru al Educaţiei a mai spus că cei care reprezentau România la competiţiile internaţionale erau premiaţi chiar şi de comunişti.
"Un plagiator şi un chiulangiu nu au cum să aprecieze performanţa şcolară. Nu e în ADN-ul lor. Pe domnul academician Andruh, care coordonează de mulţi ani lotul de chimie, USL l-a numit politrucul lui Funeriu. Până şi comuniştii ne premiau pe cei care reprezentam România la competiţiile internaţionale, ţin minte că în 1988 am fost premiat pentru asta", a precizat fostul ministru al Educaţiei.
Fostul premier Emil Boc a acuzat Guvernul Ponta că îşi ascunde "incapacitatea managerială" de a premia olimpicii români la matematică "aruncând vina pe alţii", în condiţiile în care nu există niciun cadru normativ care să interzică alocarea banilor pentru premierea olimpicilor.
Emil Boc a declarat, miercuri, că ordonanţa din 2010 la care a făcut referire premierul Victor Ponta se referă la funcţionarii publici care nu aveau dreptul la premii şi nici într-un caz la premierea olimpicilor.