Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că îi cere ministrului intermiar al Justiţiei, premierul Victor Ponta, să sprijine demersul de clarificare a acţiunilor Parchetului în cazul referendumului.
El a arătat, într-o declraţie de presă la Cotroceni, că îi cere prim-ministrului, Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, să sprijine, cu autoritatea pe care i-o conferă Constituţia şi legile, acest demers de clarificare a acţiunilor Parchetului în cazul referendumului.
Anterior, el declarase că cere procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac "masiv" în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.
De asemenea, el i-a cerut preşedintelui CSM să convoace o şedinţă a acestui for pe tema cercetărilor "masive" făcute de procurori pe tema referendumului, prilej cu care s-ar putea discuta şi situaţia ministrului de la justiţie.
El a precizat că aşteaptă un răspuns cât mai curând, în cursul zilei de joi.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că îi cere ministrului intermiar al Justiţiei, premierul Victor Ponta, să sprijine demersul de clarificare a acţiunilor Parchetului în cazul referendumului.
El a arătat, într-o declraţie de presă la Cotroceni, că îi cere prim-ministrului, Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, să sprijine, cu autoritatea pe care i-o conferă Constituţia şi legile, acest demers de clarificare a acţiunilor Parchetului în cazul referendumului.
Anterior, el declarase că cere procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac "masiv" în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.
De asemenea, el i-a cerut preşedinte