Preşedintele interimar Crin Antonescu i-a cerut, miercuri seară, procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, să dea lămuriri cu privire la ‘valul de anchete în masă pe care procurori ai Parchetului general sau ai DNA îl desfăşoară într-un mare număr de localităţi din ţară, asupra unui mare număr de oameni’.
‘Este necesar şi cer procurorului general al republicii să ofere explicaţii publice în legătură cu natura, cu mijloacele şi cu scopul acestor cercetări’, a afirmat Crin Antonescu. “Este o anchetă fără precedent cu un scop politic şi îi are în vedere pe cei care s-au prezentat la vot la referendum. Nu formulez niciun fel de acuzaţie la adresa Parchetului şi la măsurile pe care le întreprinde. Nu împiedic în niciun fel desfăşurarea cercetărilor. Având însă în vedere amploarea acestor cercetări, cer procurorului general să ofere explicaţii publice în legătură cu natura, mijloacele şi scopul acestor cercetări. Şeful acestei instanţe are datoria să informeze opinia publică“, a adaugat Antonescu. El i-a dat termen procurorului general pana maine, 16 august a.c.
Crin Antonescu i-a cerut cer public si preşedintelui CSM să convoace o şedinţă a acestui for, “în care să discutăm şi să ne lămurim asupra acestor aspecte.” “Îi cer lui Victor Ponta, ministrul interimar al Justiţiei, să sprijine acest demers de clarificare”, a adaugat presedintele interimar.
Crin Antonescu a precizat că a văzut o declaraţie a lui Ponta cu care nu poate fi de acord, ‘în care îi cere cetăţeanului Traian Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii României’. Preşedintele interimar şi-a exprimat speranţa că este doar polemică pentru că dacă cineva terorizează cetăţenii, atunci trebuie luate măsurile ca să fie împiedicat, iar autorităţile, respectiv Ministerul Justiţiei, sunt obligate să ia măsuri.
Antonescu a făcut referire la art. 132 din Constituţie, potrivit căru