Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendum anchetat la biserică. Slujba a fost întreruptă pentru declaraţii

Publicat in Antena 3, miercuri 15 august 2012 ·

3 procurorii DNA şi 9 poliţişti au mers la biserica din Suraia pentru a-i ancheta pe oameni. Slujba a fost întreruptă iar preotul a fost nevoit să iasă din biserică pentru a lămuri problemele. Credincioşii au fost vizibil deranjaţi de acţiunea procurorilor.

De asemenea, peste 200 de oameni s-au adunat în faţa Primăriei din Piatra Olt , supăraţi de modul în care au fost audiaţi.

Şi primarul a fost audiat mai bine de două ore.

Nemulţumirea oamenilor vine după ce procurorii au umblat toată ziua prin oras cu masina politiei. La unele case s-au oprit in fata portii pentru a sta de vorba cu localnicii.

Cativa localnici s-au infuriat insa si s-au dus in fata primariei pentru a le cere socoteala procurorilor.

Oamenii legii n-au vrut sa discute cu ei, ci s-au retras in sediul politiei, speriaţi de revolta mulţimii. În Piatra Olt, prezenta la referendum a fost de peste 90%.

Mai mult, în unele sate şi comune, procurorii se folosesc de Biblie pentru a verifica listele electorale. Aşa se întâmplă în Bărăşti, judeţul Olt, de exemplu, unde oamenii au fost întâmpinaţi de anchetatori cu Cartea Sfântă în braţe.

Ştire în curs de actualizare.

3 procurorii DNA şi 9 poliţişti au mers la biserica din Suraia pentru a-i ancheta pe oameni. Slujba a fost întreruptă iar preotul a fost nevoit să iasă din biserică pentru a lămuri problemele. Credincioşii au fost vizibil deranjaţi de acţiunea procurorilor.

De asemenea, peste 200 de oameni s-au adunat în faţa Primăriei din Piatra Olt , supăraţi de modul în care au fost audiaţi.

Şi primarul a fost audiat mai bine de două ore.

Nemulţumirea oamenilor vine după ce procurorii au umblat toată ziua prin oras cu masina politiei. La unele case s-au oprit in fata portii pentru a sta de vorba cu localnicii.

Cativa localn

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum o ora
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 4 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°