Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţ de împrumut? Becali vrea să-l aducă şi pe Adrian Cristea! Singura variantă în care Walter acceptă mutarea

Publicat in Pro Sport, miercuri 15 august 2012 · ·

Florian Walter nu e de acord cu varianta împrumutului, el preferând un transfer definitiv

Sfârşitul telenovelei "Wesley la Steaua" face loc în grila de programe Steaua TV uneia noi. Sezonul doi al serialului "Adrian Cristea în Ghencea" revine în atenţia publicului, după o altă încercare care a avut loc acum un an, de data aceasta cu o implicare serioasă din partea lui Gigi Becali. Patronul Stelei l-a contactat pe omologul său de la Petrolul, Florian Walter, pentru a-i cere "creierul" de care roş-albaştrii au declarat în repetate rânduri că au nevoie.

Becali îl vrea pe "Prinţ" doar sub formă de împrumut până în iarnă. Astfel, Steaua ar fi acoperită la mijlocul terenului în cazurile unor accidentări sau suspendări, în condiţiile în care este angrenată în trei competiţii, prezenţa în grupele Europa League fiind aproape sigură. Răspunsul primit de omul cu banii de la Steaua este unul negativ. Până acum, nici Walter, dar nici Cristea nu sunt de acord cu tranzacţia. Singura variantă în care Becali ar avea şanse de succes este, conform surselor ProSport, cea în care ar scoate din buzunar o sumă importantă de bani pentru un transfer definitiv.

"Nu e disperat după femei!"

Fript de Mihai Costea din pricina relaţiei cu Daniela Crudu, patronul Stelei este liniştit în ceea ce priveşte posibila sosire a altui playboy mioritic. "Cristea e cuminte, nu se stresează prea mult cu femeile, ele îl sună pe el. Costea era disperat, o suna pe Cruduţa mereu, o punea

să-şi facă poze cu locul în care e, i-a luat minţile", a spus finanţatorul roş-albaştrilor. Cu toate acestea, noutăţile din lumea mondenă îl dau pe Adrian Cristea ca fiind despărţit de Bianca Drăguşanu, pe "lista de aşteptare" a mijlocaşului fiind deja înscrise numele a mai multor starlete din România.

Florian Walter nu e de acord cu varianta împrumutului, el preferând un transfer definit

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate despre un coleg profesor / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator al Securităţii / Candidatul Coaliţiei explică situaţia - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 29 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 3 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 3 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum 28 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Un discurs al lui Donald Tusk, în care a vorbit despre „naţionalism economic” şi despre încheierea „globalizării naive”, a provocat prăbuşirea pe bursă a companiilor energetice poloneze

News.ro acum o ora
Polonia trebuie să-şi pună propriile interese pe primul loc într-o epocă în care „globalizarea naivă” se încheie, a declarat marţi premierul Donald Tusk într-un discurs în care a cerut ca energia ieftină să aibă prioritate faţă de profituri, ceea ce

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 59 minute
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 2 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Pacient greu deplasabil, târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești, pe motiv că nu mergea liftul. Control al DSP

HotNews acum 4 ore
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din Ploieşti după ce un pacient greu deplasabil a fost târât pe scări pentru a fi dus la un control, în condiţiile în care liftul imobilului nu funcţiona, relatează

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 2 ore
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

Zelenski l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî după ce a organizat o ceremonie vizată de atacul Rusiei

Adevarul acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî, în urma unui atac cu rachetă al Rusiei care s-a soldat cu numeroase victime, au anunțat marți oficialii.

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

11°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°