Faleza a fost arhiplină azi dimineaţă, atunci când Garnizoana şi Prefectura au organizat manifestările specifice Zilei Marinei. Mii de tulceni au ieşit din case pentru a se destinde în această zi de sărbătoare pentru toţi locuitorii municipiului.
Click pe poze pentru fotogalerie!
La ora 10.00, prefectul judeţului Tulcea, Lucian Simion, a ajuns pe nava Fortuna. A urmat, mai apoi, ceremonialul ridicării pavilionului și marelui pavoaz, alocuţiunile prefectului, primarului Constantin Hogea şi preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Click pe poze pentru fotogalerie!
Un sobor de preoţi a oficial a slujbă Te Deum cu ocazia Sf. Maria, după care au lăsat la apă o jerbă de flori în memoria eroilor marinari.
De la evenimentele organizate azi nu a lipsit Zeul Neptun.
Click pe poze pentru fotogalerie!
Seria manifestărilor s-a încheiat cu parada navelor aparţinând Ministerului de Interne.
Zeul Neptun a salutat tulcenii GALERIE FOTO
FOTO Iată unde vor cânta formaţiile invitate la Tulcea de Zilele Municipiului