Regizorul şi scenaristul Serghei Parajanov (1924-1990) şi-a început cariera la 30 de ani, dar, peste ani, şi-a repudiat toate filmele făcute înainte de 1964, catalogându-le drept „gunoaie". Deşi se născuse în fosta Uniune Sovietică, stilul lui cinematografic plin de simboluri mistice era cu totul diferit de stilul propagandistic al realismului socialist. Din pricina acestui lucru Parajanov a fost constant persecutat de autorităţi, fiind de mai multe ori arestat şi interzicându-i-se filmele, ajungând chiar să fie declarat persona non grata în cinematograful sovietic.
În ciuda tratamentului ostil de care a avut parte în propria ţară, filmele lui au fost foarte bine primite de critica şi publicul internaţional. Astfel, „Umbrele strămoşilor uitaţi" (1964), primul dintre cele trei filme difuzate în portretul din cadrul MECEFF, bazat pe romanul scriitorului ucrainean Mykhailo Kotsiubynsky, a luat Premiul Special al Juriului şi Premiul Criticii la Mar del Plata. Un film profund simbolic, din care nu lipsesc motivul crucii, mielul sau mormântul, alternând scenele alb-negru cu cele ce abordează o paletă coloristică bogată, „Umbrele strămoşilor uitaţi" reprezintă un portret minunat al culturii ucrainene huţul, din care nu lipsesc nici indiciile privind duritatea vieţii în zona carpatină, nici trimiterile la frumuseţea tradiţiilor, muzicii, costumelor şi dialectului huţul. Cel de-al doilea film din mini-portretul Parajanov este „Culoarea rodiei" (1968), o biografie vizual-poetică a vieţii trubadurului armean Sayat-Nova. Prezentat sub forma unor tablouri fixe axate pe diferite momente din viaţa poetului şi beneficiind de formidabilul tur de forţă al actriţei Sofiko Chiaureli, care joacă şase personaje, deopotrivă femei şi bărbaţi, filmul lui Parajanov celebrează cultura armeană. În fine, cel de-al treila film din portretul Parajanov provine din ultima etapă creativă
