Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarpele

Publicat in Corect News, miercuri 15 august 2012 ·

Zilele acestea, cand suntem cu ochii pe situatia politica din Romania, cand Basescu face din tara asta propria sa feuda, nu credeam ca o sa mai am ochi si pentru „sarpele din Biserica Banateana”. Dar, din pacate pentru mine, nu am scapat de el, de Paisie cel serpuitor, lunecos si periculos, precum un veninos. Tot in aceste zile, presa italiana a facut dezvaluiri uluitoare cu privire la coruptia de la Vatican, locul sacru al Bisericii Catolice. Anul 2012 este, fara indoiala, anul marilor dezvaluiri si transformari. Schimbarea nu vine prin finalul omenirii, asa cum au crezut mai multi fanatici maya, ci prin schimbarea profunda a omului. Prin eliberarea de rau. Raul este in oameni. Om este si unul ca Paisie, cetateanul Ion Gheorghe, care si-a permis sa faca ceea ce voi relata mai jos.

In primul rand, incoltit de ancheta Parchetului si a Politiei Timis, privind fraudarea fondurilor europene din proiectul POSDRU, stiind bine ca se va ajunge la numele sau, el fiind cel care a ordonat furtul din banii copiilor si ai angajatilor, face presiuni la usa acestora, dupa modelul folosit de Basescu, cel care trimite procurorii la usa votantilor la referendumul din 29 iulie. Face propuneri materiale generoase, pentru ca angajatele sa-si retraga plangerea. Ei bine, sarpele nu stie ca si daca ofera banii lui murdari ancheta penala, fiind vorba de bani europeni , nu o poate opri nici fiica buzata a lui Basescu! Apoi, a golit conturile Mitropoliei Banatului, folosind artificii cunoscute, cu… facturi de platit, dar din pacate lucrarile sunt tot neterminate la „ santierele” improvizate ale lui Ion Gheorghe, cel care se pregateste de… alianta cu avocata Alina Ciaca, cea cu sediul de avocat in „barul popilor” din Piata Unirii. Dar, ceea ce a facut duminica seara, la slujba de vecernie, a incununat dovada otravii pe care o are „sarpele”. Preotul din amvon, cel care tinea p

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 37 minute
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum 39 minute
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

România, debut cu victorie la Euro-2024: Stanciu – Ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta! E de neegalat!

News.ro acum 3 ore
Căpitanul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu a deschis scorul în meciul cu Ucraina şi spune că nu este important cine marchează, atât vreme cât echipa câştigă. „Cred că după naşterea fetiţelor mele e cea mai fericită zi, atât din viaţa me

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°