Cîştigătoare de şase ori a Ligii Campionilor, Bojana Popovici a decis să renunţe la 32 de ani. O face de pe podiumul olimpic, la Londra fiind desemnată cel mai bun inter stînga al turneului.
Bojana Popovici plînge. S-a terminat finala olimpică dintre Muntenegru şi Norvegia. Bojana plînge nu din cauză că echipa sa a pierdut, 23-26, ci din cauză că pentru ea, handbalul s- a terminat la Londra. A decis să-şi încheie cariera, o carieră în care numărul 17, cel pe care l-a purtat mereu pe spate, a fost mereu în centrul atenţiei.
Coechipierele i-au făcut o mare surpriză. Şi ei, şi Majei Savici (36 de ani), colega sa de cameră, care a decis, ca şi Bojana, să spună «stop». Fiecare handbalistă şi-a confecţionat un tricou cu o literă scrisă pe el, astfel încît, la final, au compus prenumele celor două mari jucătoare: MAJA şi BOJANA.
De multe ori echipele româneşti s-au intersectat cu formaţiile în care a jucat Bojana. Că a fost să fie Serbia, Viborg, FCK Copenhaga sau "naţionala" Muntenegrului. De puţine ori am avut cîştig de cauză. Şi o mare "vină" pentru asta a purtat-o Bojana. Pe marginea terenului, Bojana e o fire comunicativă, amabilă. A acceptat imediat interviul şi s-a arătat o bună cunoscătoare a handbalului românesc.
- Bojana, felicitări pentru întreaga ta carieră! Ai fost obişnuită mereu să fii prima. Acum te retragi însă de pe treapta a doua a podiumului.
- Aşa e, dar să ştii că pentru mine, această medalie e cea mai importantă. Şi nu e de argint, e de aur. (Ia medalia în mînă şi se uită cu drag la ea). Cred că dacă am fi avut un arbitraj corect în finală, am fi avut la gît aurul. Chiar şi aşa însă, nu pot să nu fiu mulţumită. O medalie olimpică e o medalie olimpică!
- E mai importantă decît toate trofeele tale de pînă acum?
- Cred că da, deşi nici o medalie, nici o cupă, nu se compară cu cealaltă. Pentru toate am muncit la f
