Rar se întâlnesc istoricii, politologii şi sociologii cu o situaţie precum aceea din România acestor ultime trei luni. Sursa: CODRIN PRISECARU

Toate rapoartele internaţionale indicau că ţara era o democraţie consolidată, oricum cu o stabilitate politică relativ certă, atât cât pot fi aceste lucruri certe. Fără a fi ireproşabilă, calitatea democraţiei era oricum deasupra celei din unele ţări din zonă. Chiar Ungaria părea să alunece pe o pantă autoritaristă. În "Washington Post" şi în "Le Monde" apăreau articole-avertisment despre dictatura constituţională impusă de Viktor Orban. Despre Ucraina şi Belarus nu mai vorbesc.

În timp ce Grecia fusese zguduită periodic de spasme sociale, România a trecut prin criză fără seisme majore. Guvernul Boc a impus sacrificii dure, justificate public şi girate de preşedintele Băsescu. Lucru care a dus la o prăbuşire a popularităţii acestuia. Şi-a asumat aceste măsuri şi mi-e greu să cred că o istorie politică şi economică onestă a acestor vremuri nu va recunoaşte că a făcut ceea ce era necesar.

Nu vreau să mă angajez într-o istorie contrafactuală, dar îmi pot lesne imagina ce s-ar fi întâmplat fără împrumutul FMI. Eroarea lui Traian Băsescu, dacă eroare a fost, ţine de asumarea personală a acestor decizii de o gravitate extremă.

În atari condiţii, normala eroziune de autoritate şi popularitate a celor aflaţi la guvernare în timpuri atât de dificile i-a afectat puternic pe exponenţii PDL. Revolta mocnea, era de fapt previzibilă şi chiar inevitabilă. Manifestaţiile din ianuarie 2012 au fost expresia unor mari nemulţumiri, perfect inteligibile în condiţiile date, dar nu s-au tradus nicicum în sprijin pentru opoziţia politică, incoerentă şi vociferantă, dar inaptă să articuleze un program alternativ credibil. Leitmotivul intervenţiilor publice ale lui Victor Ponta şi Crin Antonescu era "Jos Băsescu!"Cam puţin daca vre