Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şova: Un nou referendum este imposibil. Singura posibilitate teoretică e o nouă suspendare

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 august 2012 ·

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a declarat, miercuri, la RFI, că Parlamentul va fi "obligat" să respecte decizia CC privind referendumul, chiar dacă ar fi o "enormitate", el apreciind că un nou referndum nu poate fi organizat, dar că teoretic este posibilă o nouă suspendare.

Dan Şova declară că "Parlamentul are o singură opţiune, aceea de a respecta şi aplica decizia Curţii Constituţionale, care indiferent de rezultatul ei, în mod evident, va nemulţumi una dintre părţi".

"Dar nu există altă cale de urmat, decât respectarea deciziei Curţii Constituţionale", subliniază el.

Dan Şova precizează că "Parlamentul este obligat", pentru că, dacă nu respectă deciziile Curţii, înseamnă că România se plasează în afara statului de drept.

"Parlamentul este obligat, suntem un stat de drept. Dacă nu respectăm deciziile Curţii, înseamnă că ne plasăm în afara statului de drept, chiar dacă nu ne convine acest lucru şi chiar dacă afirm şi susţin că am fi primul stat din UE aflat într-o situaţie comică, adică am avea un preşedinte pus prin hotărâre judecătorească împotriva voinţei cetăţenilor. Dar şi aşa fiind, dacă magistraţii constituţionali în înţelepciunea lor vor decide că este posibilă o asemenea enormitate, va trebui s-o respectăm", afirmă Şova.

Întrebat dacă ia în calcul organizarea unui nou referendum, aşa cum sugerau recent unii colegi din USL, Dan Şova a răspuns:

"Un nou referendum nici nu este posibil, întrucât Constituţia este foarte clară: referendumul se organizează în 30 de zile de la suspendare. Deci, e un termen de decădere, un nou referendum nu poate fi organizat. Singurul lucru care este posibil în cazul, Doamne fereşte şi nedorit de noi, pe care eu personal, nu mi-l pot imagina în acest moment, juridic vorbind, nu-mi pot imagina şi constituţional, întoarcerea domnului Băsescu, dar dacă ea se va întâmpla şi domnia

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 54 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 19 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 52 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°