Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărturii şocante! Membrii unor secţii de votare din Cugir, duşi cu duba Poliţiei la DNA

Publicat in Antena 3, joi 16 august 2012 ·

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut numeroase cercetări în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie.

Procurorii "de la Bucureşti" au verificat, în ultimele zile, posibilele fraude ale referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Aceştia au făcut razii în mai multe părţi ale judeţului Alba, unde câţiva membri ai unor secţii de votare din Cugir au fost duşi cu duba Poliţiei la DNA şi anchetaţi.

Crăciun Rodica, preşedinţa unei secţii de votare din judeţul Alba, a fost luată în duba poliţiei chiar de la primărie şi anchetată în legătură cu presupusele nereguli petrecute la referendumul din 29 iulie.

"În holul primăriei am întâlnit o persoană, cu un dosar în mână, care mi-a cerut ajutorul pentru a găsi o anumită persoană. Când a deschis dosarul am văzut o poza cu mine. Mi-a spus că este de la DNA şi m-a întrebat dacă am fost preşedinta secţiei de votare nr. 149. I-am spus că da, iar el mi-a spus că trebuie că merg la Alba Iulia să depun o declaraţie(...) Nu mi-a dat absolut nicio explicaţie. Eram foarte surprinsă şi mi s-a răspuns că este o acţiune la nivel naţional(...) Ulterior am mers la alţi doi colegi, pe care i-am luat de acasă. Noi nu aveam citaţie", a afirmat Crăciun Rodica, joi, la Antena 3.

De asemenea, Daniel Rusu, primarul comunei Şpring, a declarat, în direct la Antena 3, că procurorii au luat pe sus jumătate din oamenii care lucrează la Primărie şi i-au dus la audieri.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut numeroase cercetări în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie.

Procurorii "de la Bucureşti" au verificat, în ultimele zile, posibilele fraude ale referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Aceştia au făcut razii în mai multe părţi ale judeţului Alba, unde

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 36 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 22 minute
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Premierul Ilie Bolojan: Avem varianta să ne mulţumim cu supravieţuirea politică sau ne vom reinventa pentru a răspunde aşteptărilor românilor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ilie Bolojan respinge categoric ideea ca PNL să se mulţumească cu supravieţuirea politică şi cere reinventarea partidului pentru a răspunde aşteptărilor românilor ca factor de modernizare. „Avem varianta să ne mulţumim cu supravieţuirea politică pe

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Serghei Lavrov, primit de Kim Jong Un în Coreea de Nord. Șeful diplomației ruse a lăudat „fraternitatea invincibilă”

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, sâmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP. Lavrov „a fost primit” de Kim Jong Un la Wonsa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°