Preşedintele Asociaţiei Cultural Artistice ,,Hara”, Flavius Buzilă, a anunţat luni, 13 august, la Târgu-Mureş, că a reuşit obţinerea unei finanţări europene în cadrul proiectului “Biserica Evanghelică din Bistriţa – Înapoi spre viitor”, care are ca obiectiv promovarea valorilor turistice ale Transilvaniei. “Am spus că dacă tot am ajuns să organizăm evenimente, concerte şi nu numai, ar fi păcat să nu promovăm foarte multe lucruri valoroase din România, pentru că lumea este foarte atrasă în general de ceea ce facem noi şi colegii noştri de breaslă – de evenimente – şi atunci este o metodă care întotdeauna dă roade: să promovezi ceva prin organizarea unui eveniment”, a declarat solistul trupei “Hara”, citat de Agerpres. Potrivit aceleiaşi surse, valoarea totală a proiectului este de 989.048,80 lei, din care 629.977 lei prin FEDR, 95.890,60 lei din bugetul naţional şi 14.752,40 lei reprezintă cofinanţarea beneficiarului. Preşedintele Asociaţiei Cultural Artistice ,,Hara”, Flavius Buzilă, a anunţat luni, 13 august, la Târgu-Mureş, că a reuşit obţinerea unei finanţări europene în cadrul proiectului “Biserica Evanghelică din Bistriţa – Înapoi spre viitor”, care are ca obiectiv promovarea valorilor turistice ale Transilvaniei. “Am spus că dacă tot am ajuns să organizăm evenimente, concerte şi nu numai, ar fi păcat să nu promovăm foarte multe lucruri valoroase din România, pentru că lumea este foarte atrasă în general de ceea ce facem noi şi colegii noştri de breaslă – de evenimente – şi atunci este o metodă care întotdeauna dă roade: să promovezi ceva prin organizarea unui eveniment”, a declarat solistul trupei “Hara”, citat de Agerpres. Potrivit aceleiaşi surse, valoarea totală a proiectului este de 989.048,80 lei, din care 629.977 lei prin FEDR, 95.890,60 lei din bugetul naţional şi 14.752,40 lei reprezintă cofinanţarea beneficiarului.