Deşi ziua liberă de la mijlocul săptămânii a trecut, speculatorii par că au rămas în vacanţă, ritmul tranzacţiilor fiind din nou redus. Prin urmare, nici penultima şedinţă a săptămânii nu a schimbat situaţia privind lichiditatea, care a rămas una modestă. Până la ora 16.00, jucătorii activi au fost puţini iar numărul contractelor era de numai 677, cu o valoare de puţin peste 3 milioane de lei.
La ora menţionată cele mai multe contracte se observau pe derivatul care urmăreşte evoluţia preţului aurului, prin simbolul SIBGOLD pe scadenţa august. Numărul acestora se ridica la 400. La jumătatea zilei cotaţia unciei se situa la 1600,6 USD, preţ în creştere cu doar 0,6 dolari. Pe acelaşi segment, se mai tranzacţiona şi simbolul cu mărimea de 10 uncii, având simbolul SIBGOLD_RON. Numărul contrarelor era de 60 iar cotaţia pentru scadenţa august creştea cu 2,2 dolari la 1607,6 USD. Pe plan extern, aurul se aprecia, pe fondul speculaţiilor că băncile centrale sunt pregătite să implementeze noi măsuri de stimulare a creşterii economice. Cu toate aces-tea, datele mixte din SUA au redus speranţele pentru acţiuni imediate ale FED, ţinând totodată preţurile in range.
Speculatorii interesaţi de evoluţia perechii euro/dolar au încheiat, până la ora precizată, un număr de 74 de contracte pe scadenţa septembrie. Moneda unică câştiga uşor teren faţă de dolar, apreciindu-se cu 0,03%, la 1,23240 USD.
Dintre derivatele pe acţiuni, speculatorii au pariat pe DESIF5, cotaţia pe scadenţa septembrie crescând cu 0,69% la 1,32 lei. Numărul contractelor era de numai 41. Pariuri se înregistrau şi pe scadenţa decembrie în raport cu care preţul futures al acţiunii SIF5 creştea cu 0,41% la 1,3304 lei. Numărul contractelor era de 29.
Pe segmentul indici se observau numai 23 de contracte DEDJIA_RON septembrie, interesul fiind foarte redus. Indicele creştea la Sibex cu 25 de pu