După un debut furtunos al fotbaliştilor de la Pandurii, debut ce a făcut fericiţi şi încrezători marea majoritate a chibitului gorjean de rând, două alte echipe locale îşi aşteaptă acum rândul la uşa performanţei: cea de handbal, respectiv cea de baschet. Punând însă înainte, măsura valorii, după vara încinsă de-a dreptul, atât la nivel de club, cât şi la nivel de echipă, mulţi ar spune că şansele unor rezultate mai bune în noul sezon ar fi de partea baschetului… Ei bine, hai să şi încercăm să aflăm dacă lucrurile stau chiar aşa. Dacă spre deosebire de echipa de handbal, acolo unde bugetul şi efectivul de jucători au avut de suferit, nereuşindu-se acoperirea găurilor, la baschet lucrurile au stat cu totul altfel. Nu doar că bugetul s-a echilibrat vizibil în secţia lui Dan Cumpănaşu, dar cele trei despărţiri de echipă din această vară au fost suplinite şi chiar depăşite odată cu aducerea unor jucători de certă valoare, stabilind un echilibru clar pe posturile din lot. E drept, şi aici ar fi de notat faptul că, dacă le nivel de conducere, criza s-a resimţit mai mult la handbal (prin schimbarea conducerii, dar şi prin preluarea unor probleme financiare deosebite), la nivel de baschet s-a mers pe stabilitate şi abia în ultimul rând pe… supravieţuire. Şi dacă mai punem la socoteală emulaţia care s-a creat în dreptul baschetului, acolo unde sala a fost aproape tot timpul plină datorită spectacolului şi a diversităţii fanilor, „avantaj serviciu” înaintea debutului de sezon îl are în mod clar trupa lui Nikolic. Deşi Energia de care a dat dovadă Andrieş and Co. în ultima vreme ar putea surprinde încă o dată gorjenii, de data asta trebuie să acceptăm varianta realistică. Adică cea a… potenţei! Aşadar, vom avea Energia cu energie mai multă, la baschet şi mai puţin la handbal.
P.S. Fără a încerca să fim subiectivi, trebuie să o spunem: faptul că ţi-ai făcut bine temele