Una dintre formele isteriei românești de astăzi este aceea pe care aș numi-o isteria lingvistică. Nu este vorba doar de cât de mult se scrie, se vorbește, se demască, se urlă, se zbiară, se turuie etc. Dincolo de câștigătorii și perdanții care și-au pus toate speranțele în referendumul din 29 iulie; mai important poate decât ce au pierdut câștigătorii și ce nu au câștigat perdanții; mai de lungă durată decât beția victoriei și orbecăiala înfrângerii rămâne subminarea unei terminologii în lipsa căreia orice efort de a comunica este sortit eșecului.

preluat de pe blogul autorului, Certocraţia

Până la intrarea damblalei politice în etapa metastatică, se părea că ne-am dumirit măcar cu privire la câteva noțiuni: comunism, fascism, Holocaust, stat de drept, lovitură de stat, trădare de țară, dezinformare, manipulare și altele. E drept însă că eram încă destul de nesiguri în legătură cu înțelesul cuvântului dictatură, deși România a fost trecută în istoria ei recentă prin tocătoarele câtorva dictaturi.

Cum războiul semantic este escaladat în fiecare clipă, și Mircea Cărtărescu și Crin Antonescu au primit verdict definitiv de fascist. Și un vot în Parlamentul României și o funie de usturoi purtată în jurul gâtului de un clovn au fost declarate lovituri de stat. Și Victor și Ponta au fost demascați. Cel dintâi ar fi, de fapt, Benito (Mussolini), cel de-al doilea, fără îndoială, Hitler (Adolf).

Domnului Dan Șova i-a fost necesară o bursă de o săptămână la Washington pentru a fi convins de exponatele unui muzeu că Holocaustul nu este un film de desene animate făcut după o povestire a fraților Grimm. Domnului Mihai Răzvan Ungureanu i-au fost de ajuns 78 de zile de prim-ministeriat și niște ani ca șef al spionajului, pentru a fi convins că, fără Domnia sa la Cotroceni, după 2014 România redevine un stat comunist.

Președintele-jucător a fost depis