„Este urmarea discordanței dintre ceea ce se dorea de la referendum și ce s-a obținut! Și pentru că orgoliile puse în joc au la baza nivelul de tostesteron decât logica rece a politicianului, rezultatul s-a transformat într-o isterie națională, care ne-a desfigurat imaginea națională pe plan european și internațional, astfel că dintr-o națiune de perspectivă, de încredere am devenit un aliat care este instabil politic, erodând o firavă democrație”Mihai Constantin
„Mi se pare că asistăm din ce în ce mai mult la dezintegrarea societății, a viitorului copiilor noștri. Nu ști ce mai este legal în țara asta și ce nu. Nu mai ști dacă trebuie să votezi sau nu, dacă ai voie sau nu au voie. Lumea asta este cu susul în jos iar noi, ușor-ușor ne ducem pe Apa Sâmbetei”Andrei
„Sunt de-a dreptul șocată să văd unde s-a ajuns pentru putere, pentru ca Traian Băsescu să conducă țara. Omul acesta nu are limite”Mariana
„Am înțeles că anchetele vor continua. Am ajuns bătaia de joc a Europei, am ajuns de râsul lumii. Să vină ditamai procurorii la poartă la tine și să te ancheteze pentru că ai votat. Nu știu ce le-aș face acestor oameni, care din păcate, nu mai au scrupule”anonim
„Este urmarea discordanței dintre ceea ce se dorea de la referendum și ce s-a obținut! Și pentru că orgoliile puse în joc au la baza nivelul de tostesteron decât logica rece a politicianului, rezultatul s-a transformat într-o isterie națională, care ne-a desfigurat imaginea națională pe plan european și internațional, astfel că dintr-o națiune de perspectivă, de încredere am devenit un aliat care este instabil politic, erodând o firavă democrație”Mihai Constantin
„Mi se pare că asistăm din ce în ce mai mult la dezintegrarea societății, a viitorului copiilor noștri. Nu ști ce mai este legal în țara asta și ce nu. Nu mai ști dacă trebuie să votezi sau nu, dacă ai voie sau nu au voie. Lu