Curiosity, robotul care a amartizat pe 6 martie, e şi el om. A greşit ţinta cu mai bine de doi kilometri şi îşi tîrîie cu greu, pe suprafaţa roşie şi neprimitoare a vecinei noastre, cele vreo 900 de kilograme. Are, în schimb, o mulţime de ochi şi de braţe, un scop constînd în multe alte scopuri, determinarea de a le realiza şi calitatea de a se plia pe situaţiile apărute. Sună caraghios, dar de unde, totuşi, atributele omeneşti?
DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 DecembrieÎntr-o conferinţă despre cyborgi, ţinută la Vancouver prin 2003, William Gibson, profetul SF, vorbeşte despre ceva greu de tradus, dar uşor de înţeles, anume jet lag marţian. E vorba de răul provocat de arderea rapidă a distanţelor, care nu se mai potriveşte cu ritmul de somn din punctul de sosire. Româna, cu toleranţa ei pentru neologisme care nu spun nimic dacă nu vin la pachet cu un paragraf de explicaţii, ne-ar lăsa să numim această realitate, cunoscută oricui a zburat de la Bucureşti la Londra, desincronoză.
Dar de ce-ar avea Curiosity desincronoză? Zice Gibson: „Asta păţeşti dacă manevrezi una din acele şandramale pe roţi, împînzite de antene radio, dintr-un fotoliu confortabil aflat într-o bază spaţială din California. Literal. Operatorii din California au fost primii care au simţit pe pielea lor jet lag-ul marţian. În sensul în care descriu eu lucrurile, ar trebui să-i numim primii oameni de pe Planeta Roşie. Spoliaţi de recunoaştere de bătrîna şcoală a literalismului uman“.
Deci, pînă la urmă, nu robotul, ci omul care-l manevrează are rău de distanţă – sau cum s-o fi numind în română jet lag-ul? Da, dar nu îi ştim numele, în sensul stării civile. În sensul vag, al cunoaşterii la care ajungem dînd cîteva clicuri rapide pe site-urile de ştiri (că presa româneas
