Să facem un calcul simplu. Un autocar are aproximativ 50 de locuri. Un microbuz cel mult 20. Așadar, pentru 100.000 de voturi multiple ar fi nevoie de la 2.000 la 5.000 de autocare și microbuze pe drumurile patriei. Pentru un milion de voturi mai trebuie adăugat câte un zero. Așadar de la 20.000 la 50.000 de autocare și microbuze în tranzit. Nu cred că în parcul auto al României s-ar afla 2.000 de autocare în total. Și și dacă ar exista 20.000, să le dai drumul la toate într-o zi ai bloca circulația pe drumurile patriei.

Să fim serioși, un milion de cetățeni ”în tranzit” în aceeași zi pe șoselele României ar genera o pată de căldură pe radarele sateliților americani pe care ar înregistra-o și ”Curiosity” pe Marte. Pentru a vorbi de o fraudare masivă, de esență, a Referendumului prin ”turism” de vot e, pur și simplu, o tâmpenie. O fraudare de peste câteva zeci de mii ori o sută de mii de voturi, nu se poate face decât prin fals. Prin atribuirea unor voturi unor cetățeni care habar nu au despre așa ceva, fie că au fost, fie că nu au fost la urne.

Dacă au indicii și vor să dovedească fraudarea alegerilor înspre cu totul alte direcții ar trebui să-și îndrepte procurorii atenția. Către membrii secțiilor de votare, să discute cu observatorii, să solicite informații de la firmele de transport, să ceară rapoartele polițiștilor care au monitorizat traficul pe tot parcursul zilei de 29 iulie. Sunt zeci de alte piste de urmat înainte de a ajunge să bată la întâmplare la porțile oamenilor să-i întrebe dacă au votat ori nu au votat. Să te trezești cu un procuror la ușă nu este un lucru lipsit de importanță și de semnificație la nivelul mentalului colectiv. Din păcate, prea puțini sunt românii care să-și cunoască într-atât de bine drepturile civice încât să le trântească ușa în nas, informându-l pe ”domnul/doamna procuror” că dacă vreun indiciu serios că ar fi comis