Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva zeci de iubitori ai muzicii, prezenţi ieri la concertul simfonic din Salina Cacica

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 16 august 2012 ·

Câteva zeci de iubitori ai muzicii au asistat ieri la un concert simfonic inedit, care s-a desfăşurat în Salina Cacica. Unii dintre cei care au aplaudat şi s-au bucurat preţ de un ceas de muzica interpretată „la adâncime”, dar la înălţimea talentului celor trei muzicieni, violonistul Simon Csongor, violoncelista Csilla Kecskes Aved şi violistul Bogdan Eugen Cristea (Icon Arts Trio), nu ştiau de eveniment, dar au rămas cu plăcere în salină să-i asculte pe artişti. Alţii, însă, ştiau de Turneul „Muzica în Salinele României” şi au venit special pentru oaza de cultură, pentru a descoperi un loc răcoros, deosebit, prin intermediul artei sunetelor.

A fost cazul unui grup de turişti români şi francezi, care locuiesc în Franţa, şi care venind an de an în concediu în Bucovina au aflat şi de concertul simfonic din Salina Cacica. Şi-au dorit să-l urmărească, mai ales că, după cum ne-au spus ei, „suntem iubitori, consumatori de muzică clasică, muzică simfonică. Am fost la foarte multe concerte, în locuri diferite, dar niciodată într-o salină. Ne-am bucurat mult că, venind în acest an la Cacica, am descoperit şi acest inedit eveniment cultural, pe care nu puteam să-l ratăm. Este lăudabilă iniţiativa”. Icon Arts Trio a interpretat lucrări de: A. Borodin, B. Compagnoli, V. Cosma, J. Fučík, J.B. Lully, M. Frank, W.A. Mozart şi G.P. Telemann.

„Invitaţi să descopere locuri răcoroase, locuri deosebite, prin intermediul artei sunetelor”

Concertul Icon Arts Trio în Salina Cacica (sala de bal) se înscrie în programul „România Underground - turneu muzical novator”, care se desfăşoară, în perioada 12 - 19 august, în cinci saline din ţară. Primul concert al Turneului “Muzica în Salinele României” a avut loc duminică, 12 august, în Mina “Unirea” din Salina Slănic Prahova, iar cel de-al doilea, pe 13 august, la Târgu Ocna. După Salina Cacica, urmează, păstrând ora de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Peste 7 miliarde de lei pentru modernizarea a două sectoare de cale ferată între Craiova şi Caransebeş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al companiei, este vorba de lotul 3 Igiroasa-Drobeta Turnu Severin şi lotul 6 PO Poarta-Caransebeş, aferente obiectivului major de investiţii „Modernizarea tronsonului Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Valoarea fi

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°