Angajaţii Serviciului de Ridicări Auto al Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Focşani au ridicat de pe stradă, de la începutul acestui an, aproximativ 600 de autoturisme. Cele mai multe, adică 334, au fost luate de pe stradă în perioada 1-13 august.
Pentru fiecare maşină care este parcată neregulamentar, în dreptul semnului de circulaţie „Staţionarea interzisă“, contravenientul trebuie să plătească o taxă în valoare de 300 de lei, la care se adaugă şi amenda pe care o acordă poliţiştii de la Poliţia Locală. Maşinile sunt depozitate pe strada Răsăritului, de unde pot fi recuperate în cel mult 48 de ore de la data ridicării. „Pentru cele care depăşesc 48 de ore se plăteşte o taxă în valoare de 25 de lei pe zi“, ne-a declarat Nicu Dima, din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice.
Ridicările de maşini au adus un venit bugetului local în valoare de 184.800 lei. „Deocamdată nu au existat plângeri privind modul în care au fost transportate aceste maşini către spaţiul de depozitare“, a precizat Nicu Dima.
Potrivit acestuia atât pentru maşinile care transportă autoturismele parcate ilegal cât şi pentru cele transportate există poliţe de asigurare CASCO în valoare de câteva sute de mii de euro, care pot acoperi eventualele daune.
Serviciul de Ridicări Auto funcţionează non stop, iar activitatea acestuia este susţinută de patru manipulatori, patru conducători auto şi tot atâţia casieri.
Angajaţii Serviciului de Ridicări Auto al Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Focşani au ridicat de pe stradă, de la începutul acestui an, aproximativ 600 de autoturisme. Cele mai multe, adică 334, au fost luate de pe stradă în perioada 1-13 august.
Pentru fiecare maşină care este parcată neregulamentar, în dreptul semnului de circulaţie „Staţionarea in