Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta cu pierderile: Volksbank a concediat 170 de angajaţi

Publicat in Ziarul Financiar, joi 16 august 2012 ·

Volksbank, care a încheiat anul trecut cu pierderi de circa 95 mil. euro după standardele internaţionale de raportare, a hotărât să desfiinţeze aproape 170 de posturi în contextul măsurilor de restructurare prin care încearcă să-şi redreseze situaţia financiară.

Banca a prevăzut acordarea de plăţi compensatorii de 809.500 lei pentru această concediere colectivă, banii fiind alocaţi pe baza salariului de bază al fiecărui angajat în luna de dinaintea preavizului.

Este una dintre cele mai importante restructurări de personal din sectorul bancar, după ce bancherii au tot amânat astfel de măsuri.

Pe lângă faptul că a avut cele mai mari pierderi de pe piaţă în 2011, Volksbank continuă să fie afectată de procesele intentate de clienţii care acuză clauze considerate abuzive din vechile contracte de credit. La sfârşitul anului trecut banca era implicată în 2.638 de litigii privind protecţia consumatorilor, din care 751 au fost soluţionate irevocabil în favoarea clienţilor şi pentru care a fost constituit un provizion de 21,6 mil. lei (5 mil. euro). În cursul lui 2011 au fost înregistrate 1.364 de litigii noi în principal din cauza clauzei care permitea băncii să modifice dobânda în funcţie de piaţă şi a aşa-numitului comision de risc.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Volksbank, care a încheiat anul trecut cu pierderi de circa 95 mil. euro după standardele internaţionale de raportare, a hotărât să desfiinţeze aproape 170 de posturi în contextul măsurilor de restructurare prin care încearcă să-şi redreseze situaţia financiară.

Banca a prevăzut acordarea de plăţi compensatorii de 809.500 lei pentru această concediere colectivă, banii fiind alocaţi pe baza salariului de bază al fiecărui angajat în luna de dinaintea preavizului.

Este una dintre cele mai importante restructurări de personal din sectorul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum 26 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 4 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 31 minute
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 2 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

Adevarul acum 3 ore
Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau postur

Ilie Bolojan anunță finalizarea reducerilor de personal la Senat: economii de 3,5 milioane de euro anual, în urma eliminării a 150 de posturi

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat vineri, 30 mai, că procedura de reducere a personalului din cadrul camerei superioare a Parlamentului României a fost finalizată.

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

Cea mai mare îngrijorarea a lui Vladimir Putin, extinderea NATO, este „justificată”, susține SUA

HotNews acum 8 ore
Trimisul special al președintelui american Donald Trump în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că îngrijorarea Rusiei cu privire la extinderea NATO spre est este justificată și că Statele Unite nu doresc ca Ucraina să facă parte din alianța militară

Salrom face precizări în legătură cu investiţiile „majore” făcute anul trecut la Salina Praid pentru remedierea şi prevenirea unor eventuale inundaţii/ Conducerea afirmă că societatea nu are atribuţii pentru realizarea unor lucrări hidrotehnice

News.ro acum 2 ore
Societatea Naţională a Sării precizează că, în cursul anului 2024, Salrom a făcut „investiţii majore” la Salina Praid - grav afectată de inundaţi - din fonduri proprii pentru remedierea şi prevenirea unor asrfel de situaţii.. Potrivit conducerii soc

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°