Acesta este al optulea an în care Foreign Policy publică Indexul Statelor eşuate. În acest timp, indexul a fost urmărit îndeaproape – nu în ultimul rînd de către guvernul american şi în alte capitale străine – şi foarte controversat. Nimeni nu vrea să-şi vadă ţara listată alături de statele lipsite de speranţă.
De admis, cele 12 categorii ale Indexului, de la declin economic şi drepturile omului pînă la refugiaţi, sînt, prin natura lor, cumva subiective. Pentru guvernele aflate în vizor, criteriile par să penalizeze statele care sînt sărace sau care luptă pentru motive ce depăşesc zona lor de control, fie că este vorba de lipsa resurselor, de dezastre climatice sau lungi conflicte culturale. Pentru unii, faptul că 20 din 25 cei mai slabi actori de pe listă sînt în Africa şi Orientul Mijlociu sugerează o atitudine părtinitoare sau că, pur şi simplu, acele părţi diferite ale lumii sînt la stadii diferite de dezvoltare.
E uşor să te plîngi cu privire la rangul tău, şi foarte multe ţări o fac. Dar este mult mai greu să negi profunzimea, sfera de acţiune şi scara problemelor pe care Indexul Statelor eşuate le evidenţiază în fiecare an. Lista este realizată în mod riguros de Fund for Peace. Implică analizarea a mii de documente, ştiri şi date referitoare la fiecare dintre cele 177 de ţări urmărite. Rezultatul este un barometru important al guvernanţei şi al stabilităţii, care, deşi nu este un verdict final într-o problemă atît de complexă ca un stat eşuat, reuşeşte în fiecare an să declanşeze o dezbatere viguroasă despre locurile care în mod obişnuit primesc o atenţie scăzută pe holurile puterii – dar deseori se întorc, mai tîrziu, să ne bîntuie pe toţi.
Există, desigur, şi alţi indici ai statelor eşuate, pe care i-am putea concepe cu uşurinţă. Toţi vor genera obiecţii şi fiecare va neferici grupuri de oameni – în special în ţările dezvoltate, cărora t
