Deşi prinţul Harry şi Pippa Middleton au negat mult timp zvonurile conform cărora ar forma un cuplu, presa internaţională a aflat că ei au început o relaţie de dragoste. Deşi prinţul Harry şi Pippa Middleton au negat mult timp zvonurile conform cărora ar forma un cuplu, presa internaţională a aflat că ei au început o relaţie de dragoste.
Anul trecut, după nunta regală ce a avut loc în luna aprilie, când prinţul William şi Kate Middleton şi-au unit destinele, toată lumea vuia că Harry şi Pippa, fratele şi respectiv sora celor doi însurăţei, vor forma un cuplu. Presa se baza şi pe imaginile surprinse de fotografi în timpul nunţii, în care Harry o sorbea din priviri pe Pippa, cea care a făcut furori în presă cu posteriorul său. Jurnaliştii scriau vara trecută că şi Harry a fost fascinat de aceasta şi că s-a îndrăgostit de sora cumnatei sale.
Cei doi au negat însă vehement zvonurile cu privire la o relaţie, lumea uitând de zvonurile apărute. Revista Grazia din Australia a readus, însă, ieri, subiectul în discuţie, scriind că Harry şi Pippa sunt implicaţi într-o relaţie care se află încă la început.
Informaţia este susţinută şi de publicaţia britanică International Business Times, în care un apropiat al celor doi a declarat: “Lui Harry i-a plăcut mereu de Pippa, iar atracţia a crescut constant. Ea nu ştie dacă să ia în serios intenţiile lui, chiar dacă îl place, dar îi e greu să creadă că o poate iubi cu adevărat”.