Cît de multă inegalitate e acceptabilă? Destul de multă, judecînd după standardele de dinaintea crizei, mai ales după cele din Statele Unite şi Marea Britanie. Neolaburistul Peter Mandelson a dat glas spiritului ultimilor 30 de ani, atunci cînd a afirmat că se simte cît se poate de „relaxat“ cu privire la oamenii care devin „putred“ de bogaţi. Să te îmbogăţeşti era, în fond, esenţa „noii economii“. Iar noii bogătaşi au păstrat o parte tot mai mare din ceea ce cîştigau, de vreme ce taxele au fost reduse pentru a-i încuraja să devină şi mai bogaţi, şi eforturile de a împărţi „caşcavalul“ mai echitabil au fost abandonate.
Rezultatele au fost previzibile. În 1970, salariul brut al unui director general american de vîrf era de 30 de ori mai mare decît cel al unui angajat mediu; azi e de 263 de ori mai mare. În Anglia, salariul de bază (fără bonusuri) al unui director general de vîrf era, în 1970, de 47 de ori cel al unui angajat mediu; în 2010, era de 81 de ori mai mare. Începînd cu sfîrşitul anilor ’70, venitul net al cincimii celei mai bogate a crescut de cinci ori mai repede decît venitul cincimii celei mai sărace în SUA şi de patru ori mai repede în Anglia. Iar creşterea diferenţei dintre venitul mediu şi cel median a fost chiar şi mai însemnată: procentul de populaţie care trăieşte cu jumătate sau cu mai puţin de jumătate din salariul mediu a crescut în SUA şi în Marea Britanie.
DE ACELASI AUTOR Inegalitatea ucide capitalismul Ţări mari, războaie mici Comerţul echitabil - la ce bun? Libertatea de exprimare sub asediuChiar dacă unele ţări au rezistat acestui trend, inegalitatea a crescut la nivel mondial, în ultimii 30-40 de ani. A crescut inegalitatea la nivel de ţară, iar inegalitatea dintre ţări a sporit vertiginos după anul 1980, înainte de egalizarea de la sfîrşitul anilor ’90 şi de atenuarea ei, în cele din urmă, după anul 2000, cînd creşterea ec
