Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, a solicitat Franţei să urgenteze îndeplinirea promisiunilor de a aplica planuri de integrare a acestora.
"Angajamentul autorităţilor franceze de a promova integrarea romilor" trebuie să aibă "repercusiuni reale" asupra acestui grup, a subliniat Viviane Reding, într-un articol publicat joi în cotidianul francez Libération, citat de Agerpres.
Comisarul european, care s-a întâlnit ieri cu ministrul francez de interne, Manuel Valls, făcea aluzie astfel la polemica izbucnită în ultimele zile cu privire la dezafectarea de către forţele de ordine a unor tabere ilegale de romi, în marea lor majoritate cetăţeni români şi bulgari, în zonele Lyon, Lille sau Paris, şi expulzarea unora dintre aceştia.
"Fiecare cetăţean european trebuie să respecte legea, însă nimeni nu ar trebui să fie expulzat numai pentru că este ţigan", a adăugat Viviane Reding.
CITIŢI ŞI:
Franța: Reuniune interministerială pentru problema romilor