Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La doi ani de la incendiul din Maternitatea Giuleşti, medicii spun că este imposibilă altă tragedie

Publicat in Romania Libera, joi 16 august 2012 ·

Tragedia de la Maternitatea Giuleşti este încă vie în amintirea celor care acum doi ani au trăit clipe de coşmar, însă medicii spun că este imposibilă o repetare a unei astfel de drame, întrucât au fost luate toate măsurile de siguranţă, sunt senzori de fum şi a fost rezolvată problema personalului, potrivit Mediafax.

"Aşa o dramă este practic imposibil să se mai repete. Lucrăm pe protocoale foarte stricte. Avem senzori de fum, uşi profesionale care se închid automat, iar dacă se opreşte curentul, se deschid instantaneu. Avem generator de curent şi aparate de aer condiţionat cu purificare, speciale pentru spitale", a declarat, joi, doctorul Doru Pană, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Panait Sârbu", de care aparţine Maternitatea Giuleşti.

Totuşi, pentru cei care în 16 august 2010 au trăit clipe de groază, mai ales pentru părinţii celor micuţilor, amintirile se şterg greu. Medicii nu ştiu dacă femeile care au asistat atunci la tragedia din spital au mai revenit pentru diverse probleme medicale sau tratamente la Maternitatea Giuleşti.

Deşi dotările au fost făcute de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale încă din 2010 şi completate continuu, în 2011 femeile însă se temeau să vină la Maternitatea Giuleşti, a mai spus Doru Pană.

"Simţeam teama când vorbeam cu ele. Acum nu se mai simte acest lucru. Condiţiile din maternitate sunt comparabile cu acelea din spitalele occidentale", a adăugat medicul.

Chiar şi problema personalului de la secţia de nou-născuţi a fost rezolvată, în pofida legislaţiei care a interzis angajarea unei persoane doar dacă alte şapte ies din sistem.

Mai mult, pentru a alunga teama din sufletul femeilor, Spitalul "Panait Sârbu" are propriul site unde pot fi văzute "imagini cu noul chip" al unităţii sanitare, a mai spus medicul.

Doru Pană a adăugat că deşi în 2010 şi chiar şi în 2011 a fost o perioad

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 32 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 12 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 16 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 57 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 32 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°