Am văzut săptămîna trecută observaţiile dnei Durandin despre Bucureşti, oraş pe care-l cunoaşte bine, aşa cum era la cumpăna între două zodii politice şi sociale, la sfîrşitul primului deceniu de la Revoluţie. Întîmplarea îmi scoate în cale încă o mărturie franceză cu privire la altă răscruce în istoria Capitalei noastre, atunci cînd tocmai fusese „eliberată“ de ocupaţia germană, în toamna tîrzie a anului 1918.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulPuţini dintre noi au avut ocazia să citească romanul Capitaine Conan de Roger Vercel, care a luat chiar premiul Goncourt în 1934. Autorul, care a mai scris un roman (de negăsit) despre români, judecînd după titlu – Notre père Trajan –, era născut în 1894 şi a vizitat întreaga Europă centrală şi răsăriteană de la Budapesta la Odessa şi de la Stambul la Belgrad, Sofia şi Bucureşti. Intrase în Transilvania cu primele trupe franceze care au pătruns acolo, dar a luat parte şi la luptele de la Bender contra bolşevicilor de peste Nistru. Filmul pe care l-a făcut în 1995 Bertrand Tavernier pe baza romanului şi care a rulat şi la noi arăta grozăvia şi absurditatea războiului, fără a insista pe localizarea în România şi Bulgaria, unde divizia Orientului se găsea în ajunul armistiţiului. Subiectul este, de fapt, dificultatea pentru ostaşii care abia au lăsat arma din mînă de a reveni la o viaţă normală, deşi năpădită de lipsuri şi de constrîngerile disciplinei civile. În literatura română există o carte mult mai impresionantă – bineînţeles, uitată –, aceea a lui G. Banea, Zile de lazaret. Jurnal de captivitate şi spital (1938). Scriitorul francez a întîlnit eroi a căror memorie era încărcată de moartea camarazilor şi a duşmanilor. La Bucureşti, ei se repezeau la beţii şi bordeluri cu o brutalitate pentru care erau pedepsiţi de tribunalul militar. În faţa acestei justiţii se perind