Un număr de 20 de salariaţi ai Agenţiei Metropolitane Braşov şi ai unor instituţii şi fundaţii partenere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul gestionării ariilor protejate şi-au încheiat de curând stagiile de pregătire într-o serie de state europene. Beneficiarii programului au urmat cursuri de perfecţionare de câte două săptămâni în Slovenia, Slovacia, Ungaria şi Austria, zonele protejate fiind asemănătoare celor din Zona Metropolitană Braşov.
Perfecţionarea celor 20 de persoane face parte din Proiectul „Pregătire profesională pentru managementul eficient al ariilor protejate”. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea competenţelor celor care au atribuţii în aplicarea planurilor de management pentru siturile Natura 2000.
Cei care au urmat aceste programe au certificate recunoscute la nivel european şi vor putea ajuta la elaborarea şi implementarea strategiilor de gestionare a ariilor protejate pe care Braşovul le are în custodie, acestea fiind Muntele Tâmpa şi Stejerişul Mare. De asemenea, cursanţii vor putea transmite mai departe cunoştinţele, în România fiind foarte puţini specialişti în acest domeniu.
Un număr de 20 de salariaţi ai Agenţiei Metropolitane Braşov şi ai unor instituţii şi fundaţii partenere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul gestionării ariilor protejate şi-au încheiat de curând stagiile de pregătire într-o serie de state europene. Beneficiarii programului au urmat cursuri de perfecţionare de câte două săptămâni în Slovenia, Slovacia, Ungaria şi Austria, zonele protejate fiind asemănătoare celor din Zona Metropolitană Braşov.
Perfecţionarea celor 20 de persoane face parte din Proiectul „Pregătire profesională pentru managementul eficient al ariilor protejate”. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea competenţelor celor care au atribuţii în aplicarea planurilor de management pentru