Ultimul test înainte de debutul în campania de calificare la Cupa Mondială din 2014 a arătat o echipă a României împotriva căreia Slovenia a marcat când şi cum a vrut. Astfel, Dumitru Dragomir a putut vorbi doar despre un singur „plus" pentru tricolori: echipamentul!
La Ljubljana, gazdele au condus încă din minutul 4, iar, la un moment dat, tabela de marcaj arăta 3-1 şi apoi 4-2 pentru sloveni.
România a punctat de trei ori prin Papp (56), Torje (68-penalty) şi Grozav (80), însă impresia generală a fost că tricolorii au fost surclasaţi la toate capitolele.
Reacţii dure
Cel mai vehement după Slovenia - România a fost preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
„În afară de Torje şi de Papp, pentru ceilalţi a fost un meci de vacanţă. S-a văzut clar că unii, precum Lobonţ, nu joacă la echipele de club. Singurul plus pentru România? Echipamentul frumos. Totuşi, eu zic că ne calificăm la Mondialul din 2014", a spus „Corleone".
Fostul impresar, Ioan Becali, a tras şi el un semnal de alarmă.
„Stăm rău în apărare. N-avem un fundaş dreapta de meserie, iar în centru ne lipseşte un cuplu sudat. Am pierdut cu Slovenia, care e tare la fazele fixe, însă o echipă slabă, per ansamblu", a afirmat Giovanni.
Ce zice Piţurcă?
Nici selecţionerul nu şi-a menajat elevii după partida de la Ljubljana.
„Am pierdut la limită, dar eu văd acest eşec ca pe unul categoric. Nu poţi să faci performanţe, când iei goluri atât de uşor. Am comis greşeli inacceptabile, de plasament. N-avem nicio scuză pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu mi-a plăcut niciun jucător de la noi. Poate doar Grozav, care a intrat bine în meci şi a marcat", a declarat Victor Piţurcă.
Când debutăm în calificări?
România se află în grupa D de calificare pentru Cupa Mondială din 2014. Alături de tricolori se află Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra.
România v