Nimic nu poate fi mai frumos decât viaţa liceenilor, presărată cu ore de clasă, cu spectacole de Miss, cu olimpiade, cu concursuri sportive, cu prietenii pe Facebook, cu emoţii de dragoste, cu discuţiile contradictorii cu părinţii, cu vacanţele la bunici, cu excursiile, cu băncile din parcuri, cu primii fluturi în stomac, cu inimioare pline de dragoste. Oraşul Motru conduce topul naţional al elevilor. Astfel dintr-o populaţie totală de 23.000 de locuitori, 9.800 sunt elevi. Motru este şi o pepinieră formidabilă de viitori studenţi pentru universităţile din Timişoara, Craiova, Cluj şi Bucureşti.
Radu Dancău un elev (model pentru mine) şi pentru colegii lui s-a pregătit îndelung sufleteşte şi logistic pentru a intra în prima clasă (de elită) a Colegiului Naţional George Coşbuc din Motru. Şi-a propus această ţintă din totdeauna. Radu a fost susţinut permanent de mama lui şi de tatăl lui, părinţi model care au investit enorm în educaţia şi perfecţionarea unicului fiu. L-am întâlnit pe Radu, după ce s-a întors dintr-o excursie la Viena, zâmbind şi butonând simultan cele două mobile. L-am oprit şi l-am rugat să-mi dea un interviu care să fie citit de cei 450 de elevi din clasele a 8-a ale celor 3 şcoli generale din Motru. Amabil şi dezinvolt (ca un adevărat Brad Pitt de Motru) s-a aşezat la o masă în faţa mea şi a laptopului meu şi mi-a răspuns, cu interes la cele 24 întrebări.
Cum te-ai simţit văzând că se apropie examenul de capacitate?
Deşi sunt o fiinţă cu autocontrol şi cu ambiţie consolidată, eram din ce în ce mai stresat deoarece doream să scap odată de cele 2 examene. Mă simţeam ca un lac de acumulare al unei hidrocentrale, care va produce cu cele 2 turbine (română) şi (matematică), 2 torente de curent electric de nota 10 (kw)
Cu cât timp înainte ai început pregătirile pentru examen?
De la începutul clasei a 8-a am început să mă preg