Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amnesty International a cerut eliberarea fetelor de la „Pussy Riot“

Publicat in Adevarul, joi 16 august 2012 ·

Activiştii pentru drepturile omului s-au adunat în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse de la Chişinău pentru a susţine manifestantele de la „Pussy Riot". Acestea riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare, pentru că au cântat o piesă punk în incinta Catedralei lui Isus Salvatorul de la Moscova.

Susţinătorii Amnesty International Moldova au purtat haine viu colorate pentru a arăta că diversitatea trebuie acceptată şi apreciată. De asemenea, aceştia consideră că învinuirile de huliganism aduse tinerelor sunt neîntemeiate şi mai degrabă inventate datorită faptului că fetele au lansat mesaje împotriva şefului statului rus, Vladimir Putin.

„Este în stil dictatorial ca atunci când un om transmite un mesaj societăţii, să fie închis pentru asta. Prin acţiunile sale, justiţia din Rusia arată lumii că ea poate condamna omul pentru cuvânt", a afirmat Ghenadie Brega, administratorul portalului curaj.net.

Cristina Pereteatcu, director executiv Amnesty International Moldova, susţine că nimeni nu poate fi lipsit de dreptul la libera exprimare, atâta timp cât acesta este exercitat în mod paşnic. „Procesul tinerelor nu trebuia să înceapă şi ele nu trebuiau să fie închise, pentru că nu au făcut nimic. Sperăm ca justiţia rusă să dea dovadă de independenţă şi să termine cu această farsă, care durează de aproape jumătate de an", a spus ea.

Pe 21 februarie 2012, Masha, Katya şi Nadya, membrele formaţiei punk Pussy Riot, au cântat melodii religioase împotriva preşedintelui Vladimir Putin, cerându-i „Fecioarei Maria să îl demită". Cele trei fete au fost arestate, în prezent fiind în aşteptarea sentinţei. Ele riscă şapte ani de închisoare.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 46 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 41 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 31 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°