Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bojana, stăpîna durerii

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 16 august 2012 ·

S-a retras o mare handbalistă, iar mesajul a fost superb. Bătută, dar nu învinsă. Rănită de moarte, dar nu în genunchi

Bojana Popovici a obosit şi se retrage. Are 32 de ani, ar mai fi putut să joace, să mai cîştige nişte bani. Nu înşela pe nimeni, chiar dacă oboseala din muşchi şi durerile din oase nu mai pot fi păcălite cu nişte feşe elastice. Bojana a decis să pună punct, vrea o viaţă dincolo de viaţa din handbal, şi nu vom şti niciodată ce a fost mai important în cariera ei: personalitatea sau valoarea propriu-zisă. A fost cea mai bună jucătoare a lumii şi numărul unu în Danemarca de 4 ori. A cîştigat de 6 ori Liga Campionilor, are un bronz cu Serbia la Mondialele din 2001. Reuşind toate lucrurile acestea, şi-a rezervat un loc special printre marii sportivi ai lumii. A fost o aleasă. Bineînţeles, finalul a fost pe măsura întregii poveşti.

Născută sîrboaică şi naturalizată muntenegreancă (ceea ce în linii mari înseamnă cam acelaşi lucru), Bojana Popovici iese din handbal după o medalie de argint cucerită la Jocurile Olimpice cu echipa Muntenegrului. Sau, mai exact, după o medalie de aur pierdută de Muntenegru din cauza arbitrelor finalei cu Norvegia. Este posibil ca nordicele, marea putere a handbalului feminin mondial, să fi cîştigat oricum titlul olimpic, dar impresia de furt la adăpostul regulamentului a persistat aproape tot timpul unui meci dramatic.

Un meci pe parcursul căruia Popovici, Bulatovici şi compania au fost obligate să joace măcar jumătate din timp în inferioritate numerică, iar în mai multe rînduri în dublă inferioritate. Arbitrajul strîmb al franţuzoaicelor a accentuat frumuseţea unei partide la capătul căreia aştepta titlul olimpic tocmai prin replica muntenegrencelor. Revolta lor nu s-a materializat în frustrări, ci în dăruire. În spirit de sacrificiu de cea mai pură esenţă sportivă. Nu şi-au plîns de milă şi au jucat în cont

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 55 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°