Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitate intensă pe Staţia Spaţială Internaţională

Publicat in Curierul, joi 16 august 2012 ·

Echipajul va efectua ieşiri în spaţiu pe 20 şi 30 august

Acesta va executa lucrări de mentenanţă şi pregăteşte ataşarea unui laborator rus

Câţiva astronauţi din echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) vor participa la două ieşiri în spaţiu, pe 20 august şi pe 30 august, pentru a instala o serie de echipamente noi în exteriorul staţiei şi pentru a înlocui câteva instalaţii defecte, a anunţat ieri NASA, informează Mediafax.

Cosmonauţii ruşi Ghenadi Padalka şi Yuri Malenchenko vor efectua o primă ieşire în spaţiu, de şase ore, pe 20 august, a declarat Dina Contella, coordonatoarea Expediţiei 32 - actuala misiune spaţială pe ISS -, de la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Cei doi cosmonauţi veterani, care au împreună 12 ieşiri în spaţiu, vor instala un scut pentru a proteja unul dintre modulele ISS de micrometeoriţi şi de deşeurile spaţiale, precum şi o macara telescopică între două module ale staţiei.

Zece zile mai târziu, pe 30 august, americanca Sunita Williams şi japonezul Akihiko Hoshide vor ieşi la rândul lor în spaţiu pentru aproximativ şase ore şi jumătate, în principal pentru a înlocui o cameră video şi câteva cabluri defecte. Ei vor instala şi dispozitivul de conectare necesar pentru apropiata sosire a unui laborator rus la bordul ISS. Aceasta va fi cea de-a cincea ieşire în spaţiu pentru Sunita Williams şi prima pentru Akihiko Hoshide.

NASA: Sperăm să nu avem nicio întârziere la cele două sarcini

Principala provocare pentru cele două ieşiri pe orbită constă în realizarea lor într-un timp limitat, a precizat Kieth Johnson, coordonatorul celei de-a doua misiuni pe orbită. "Vrem să fim siguri că echipajul nu va înregistra nicio întârziere la una din cele două sarcini. Am stabilit minutul pentru ieşirea lor în spaţiu şi putem să ne oprim în mai multe momente pentru a-i readuce la bordul staţi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„N-am văzut minunea asta”, spune Ministrul Economiei, Radu Miruță, despre reducerea voluntară de salarii ale șefilor

Mediafax acum o ora
Radu Miruță spune că nimeni din conducerea companiilor aflate în subordinea Ministerului Economiei nu s-a arătat dispus să renunțe la o parte din salariu, așa cum a cerut vicepremierul Dragoș Anastasiu. „Cred că e Ministerul cu cele mai multe compan

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 3 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum o ora
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 5 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Hamasul anunţă că a acceptat să elibereze zece ostatici israelieni, Netanyahu se declară optimist în privinţa ajungerii la un armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 38 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă că a acceptat să elibereze zece ostatici israelieni, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat optimismul faţă de ajungerea la un acord în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum o ora
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 3 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Românii sunt codaşi în UE la utilizarea internetului în scop cultural, potrivit Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia statelor membre UE a folosit intens internetul în scop cultural în anul 2024, cea mai frecventă activitate fiind urmărirea de programe TV sau conţinut video online, cum au declarat 79% dint

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Vremea

București
acum

26°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

26°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°