Biserica „nu se concentrează asupra contextului istoric, nici asupra datei şi locului” în care a adormit Maica Domnului. Pe toate acestea, inclusiv importanţa doctrinară a mutării ei, le exprimă foarte bine troparul şi icoana praznicului.

Troparul, de o frumuseţe poetică aparte, spune: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

Icoana Adormirii ne-o arată pe Maica Domnului culcată pe catafalc. Apostolii Domnului Hristos sunt adunaţi în jurul ei. Mai sus stă Însuşi Mântuitorul ţinând în braţe sufletul Maicii Sale, care arată ca un copilaş şi care, unită cu El, rămâne veşnic vie în Împărăţia Sa.

Totu-i plin de lumină şi bucurie. Imnograful sărbătorii exclamă: „O, preaslăvită minune! Izvorul vieţii în mormânt se pune, şi scară către Cer mormântul se face; veseleşte-te Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă. Să strigăm credincioşii, pe Gavriil având începător cetelor: Cea plină de dar, bucură-te, căci cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă.”

Dacă, în general, moartea creează angoase şi frică, însoţite de jalea despărţirii, a coborârii în singurătatea mormântului întunecat, moartea Maicii Domnului este plină de linişte şi iubire, de tindere spre Viaţa cea veşnică şi de mişcarea înspre lumina cea neînserată.

Moartea Maicii Domnului devine adormire, mutare la Viaţă, devine un răsărit luminos al zilei celei de taină şi nesfârşite. Aşa se face că sărbătoarea nu este nicidecum tristă şi funebră, ci plină de lumină şi bucurie. „Moartea nu mai este moarte. Moartea străluceşte de veşnicie şi nemurire. Moartea nu mai este separare, ci unire. Nu mai este tristeţe, ci veselie.”

Or, chiar dacă Maica Domnului e mai presus decât toată făptura, totuşi e una din