Dacă-i spui unui om cuvinte urâte, nu te aştepţi să fie fericit, să te îmbrăţişeze, să-ţi spună cât de mult te iubeşte. Te aştepţi ca omul să se supere, să sufere, să riposteze, să te respingă, poate chiar să-ţi dea nişte replici asemănătoare. Asta-i reacţia instinctivă, neprelucrată, brută, reacţia naturală a omului. Noi avem raţiune, conştienţă şi capacitate de control, iar acestea toate ne pot ajuta să anticipăm răspunsurile la un comportament negativ, să ne blocăm comportamentul, să ne modificăm aşteptările şi, nu în ultimul rând, dacă suntem subiecţii unui comportament negativ al altei persoane ne putem schimba reacţia. Consecinţa schimbării reacţiei este, în primul rând, o schimbare a aşteptărilor.
Haideţi să luăm un exemplu imaginar; un bărbat îi spune soţiei într-o zi; ”Eşti urâtă, eşti grasă sau eşti un schelet, după caz! Nimeni nu se uită la tine, fiindcă nu-i nimic de capul tău.” Care credeţi că-i starea interioară a acestui bărbat? Una de iubire nu-i. Una de respect nu-i. E răutate, dispreţ, dovada manifestării inconştiente, necontrolate a unei trăiri aflate la distanţă uriaşă de frumuseţea fiinţei umane. Bărbatul nu-i conştient că-şi exprimă propria urâţenie interioară prin încercarea de a-şi devaloriza soţia. El aşteaptă un război, o reacţie de durere, de suferinţă, de zbucium. De obicei, aşteptarea este complet împlinită, căci reacţia celui jignit se sustrage rareori manifestării instinctuale, necontrolate şi, mai ales, înţelegerii adevăratului motiv al acţiunii de devalorizare. Urmează conflictul, divorţul, separarea, dar – în cele mai multe cazuri – urmează o prăbuşire violentă şi distructivă a sufletului, care nu mai simte iubire. Cel insolent pare să spună, de fapt, că nu merită să fie iubit, cum spune că el, de fapt, nu iubeşte. Un soi de lipsă de iubire, manifestată în diferite forme în lumea noastră, regăsim în trafic, pe străzi, pe la
