Trăim, dragi concetăţeni, năucitor, de multe ori scandalos, de cele mai multe ori absurd, ni se spune că albul e negru, că susul stă jos, că josul stă pe culmi. Aflăm că totul este la negoţ. Dacă urmăm vechea întrebare dilematică a lui Nikolai Gavrilovici Cernîşevski, mult citita întrebare „Ce-i de făcut?“, avem cîteva răspunsuri. Înainte de orice, nu vă enervaţi. Nu puneţi în pericol prieteniile vechi, fostele relaţii umane civilizate, coabitările (hélas, un alt deziderat utopic) cu vecinii, cu neamurile, cu locatarii din birou cu care v-aţi împărţit comunitar orele de serviciu. Salvarea democraţiei stă în capacitatea fiecăruia de a asculta calm enormităţile politicienilor şi ale semenilor noştri, eventual cu zîmbetul pe buze. Ne vom salva pe noi, statul de drept, poziţia în Europa, dacă vom asculta imperturbabili ca yoghinii minciunile, prostiile absurde, nedreptăţile flagrante, agresivităţile (deocamdată!) de limbaj. Dacă vom avea vorbirea limpede şi argumentele clare, rămînem în Europa. Dacă ne luăm agresiv de proşti, „am pus-o“, ca să mă exprim cu obuzele artileriei verbale ale clasei noastre politice. E vremea să-i luăm altfel. Pe toţi! Spre exemplu, dacă unul dintr-o parte a gardului îţi spune că preşedintele republicii e chior, spuneţi-i: „Vai, dar ar trebui să meargă la oculist“. Dacă îi răspundeţi aşa, o să vă confruntaţi cu două posibile atitudini: o dată, interlocutorul dumneavoastră vă va scruta cu o privire tîmp-neînţelegătoare; a doua oară, o să izbucnească în rîs. Ambele situaţii sînt bune pentru că în nici una dintre ele interlocutorii nu o să se repeadă asupra domniei voastre să vă spună (implacabil, asemenea unei sentinţe judecătoreşti definitive) că sînteţi băsist. Dacă interlocutorul domniei voastre vă complimentează astfel, nimic nu mai e de discutat, gardul nu mai poate fi sărit şi tranşeele sînt inatacabile. Dacă, dimpotrivă, interlocutorul rî