Persoanele care deţin certificate de handicap pot beneficia de parcare rezidenţială gratuită. Acestea pot parca în zonele special amenjate din zona în care locuiesc. „Aceste persoane trebuie să vină cu o copie a certificatului de handicap şi nu mai plătesc taxa lunară pentru parcare“, ne-a declarat Viorel Bîrhală, şeful Serviciului Parcări din cadrul Direcţiei de Dezvoltare.
În total, în Focşani există peste 1.600 de locuri de parcare rezidenţială, amplasate în diferite zone ale municipiului. Pentru a închiria un loc de parcare, doritorii trebuie să depună o cerere tip, o copie a cărţii de identitate şi una a certificatului de înmatriculare a autoturismului, pentru care se solicită locul de parcare. Dosarul se depune la sediul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focşani, situată pe strada Mărăşeşti, nr.76. Cei cărora li se atribuie loc de parcare trebuie să plăteasă o taxă lunară, în valoare de 20 de lei.
După închiriere, parcarea este marcată corespunzător, cu numărul de înmatriculare al autotursimului şi intervalul orar în care parcarea este disponibilă, iar responsabilitatea întreţinerii acestora revine angajaţilor Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice.
Persoanele care deţin certificate de handicap pot beneficia de parcare rezidenţială gratuită. Acestea pot parca în zonele special amenjate din zona în care locuiesc. „Aceste persoane trebuie să vină cu o copie a certificatului de handicap şi nu mai plătesc taxa lunară pentru parcare“, ne-a declarat Viorel Bîrhală, şeful Serviciului Parcări din cadrul Direcţiei de Dezvoltare.
În total, în Focşani există peste 1.600 de locuri de parcare rezidenţială, amplasate în diferite zone ale municipiului. Pentru a închiria un loc de parcare, doritorii trebuie să depună o cerere tip, o copie a cărţii de identitate şi una a certificatului de înmatri