Străzile Craiovei vor rămâne cu gropi cel puţin până la primăvară, pentru că toţi banii de reparaţii drumuri au fost epuizaţi pe asfaltările din campania electorală
Prezentam zilele trecute una dintre cele mai impresionante gropi din Craiova. Situată pe strada Nicolae Romanescu, în dreptul imobilului cu nr. 187, aceasta are mai mult de doi metri lăţime, iar adâncimea se apropie de 30 de centimetri. Groapa are câţiva ani vechime, iar toate eforturile municipalităţii de a o astupa au rămas fără nici un rezultat până acum, spre disperarea şoferilor care şi-au avariat acolo maşinile. Iar veştile de la primărie sunt cât se poate de proaste: doar o minune poate face posibilă astuparea acestei gropi în cursul anului curent.
Oraşul brăzdat de gropi
Strada Nicolae Romanescu nu este, însă, singura cu gropi. Carosabilul multor alte artere este brăzdat de adevărate cratere. Strada Brestei, spre exemplu, arată bine doar către centru. Cum treci, însă, de sectorul recent reabilitat, cuprins între intersecția cu bulevardul Râului și strada Pelendava, îți vin în minte numai „urări de bine“, la adresa edililor care-ţi încasează taxele şi impozitele, dar nu-ţi dau decât o singură şansă: să dai în gropi. Pentru că gropile sunt atât de multe şi de dese încât cu greu le poţi ocoli. Cele de pe Brestei, din dreptul imobilelor cu numerele 393, 469, 476, 500, 533 sau 538 ar fi doar câteva exemple. Aşa arată şoseaua până la ieşirea din oraş, surprinzător de proastă în comparaţie cu drumul judeţean care începe dincolo de „graniţa“ Craiovei.
Cel puţin la fel de prost este şi carosabilul de pe strada Paşcani, intens circulată, cea pe care toate reabilitările şi reparaţiile din ultima vreme au „sărit-o“ parcă dinadins, pentru a-i păstra neatinse gropanele din asfalt.
Într-un oraş civilizat, străzile n-ar fi trebuit să aibă gropi. Într-o urbe cu o administr