Artificiile au fost lansate din mijlocul Dunării, pe un fond muzical bine ales şi i-au încântat pe gălăţenii care au răbdat până la sfârşitul modestelor recitaluri plătite cu mii de euro.
Miercuri seara, pe la ora 19.30, străzile din vecinătatea Falezei Dunării erau înţesate de gălăţeni care se îndreptau către Elice, la spectacolul prilejuit de Ziua Marinei, spectacol la care erau anunţate recitalurile lui Bosquito, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Horia Brenciu & Band.
S-au adunat cam 4.000-5.000 de spectatori, laolaltă cu cei care veniseră ceva mai devreme ca să vadă ceea ce de fapt n-au mai văzut: "porcul la şcondru" şi "vânătoarea raţelor".
După o prestaţie absolut onorabilă a Estradei Teatrului Muzical din Galaţi, a urcat pe scenă Radu Almasan alias „Bosquito" însoţit de Ţăndărică, toboşarul de la Phoenix.
Aşadar, prima dezamăgire a publicului a fost provocată de recitalul „la comun".
Publicul s-a aşteptat ca Ovidiu Lipan să încingă tobele cu piese din ultimele lui concerte şi albume solo. Când colo, marele „tobar" l-a acompaniat pe Almăşan şi noroc de vreo trei piese „clasice" din repertoriul Phoenix, interpretate cu amprentă vocală Bosquito, că altminteri publicul, chiar şi cel tânăr, ar fi rămas de-a dreptul „liniştit".
În zadar s-a străduit Almăşan să facă să dispară, ceea ce singur a numit „distanţa dintre el şi gălăţeni".
Şi a urmat „cireaşa de pe tort", Horia Brenciu şi bandul său cu toate că, judecând după prestaţia artistică, recitalul a fost susţinut de Band & Horia Brenciu, iar la Galaţi, asta nu este o premieră, ci o recidivă!
Că Brenciu este un adevarat showman, s-a văzut şi de astă dată, însă doar la partea de animat publicul, căci a fost tare zgârcit cu piesele din repertoriul său. De altfel, părea că se află pe scenă pentru a-i ajuta să se pună în valoarea pe membrii band-ului său, care s-au jucat cu fragme