Chemat la ordine de preşedintele interimar al ţării, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ia atitudine: autoritatea judecătorească este putere independentă în stat.
„CSM ia act cu profundă îngrijorare de declaraţiile şi acuzaţiile formulate de la nivelul preşedinţiei interimare a României, privind anchetele penale ce vizează aspecte ale procesului electoral din cadrul referendumului pentru suspendarea preşedintelui României, aflate în curs de derulare”, se arată în comunicatul CSM.
CSM a răspuns punct cu punct declaraţiilor făcute de Crin Antonescu, cu ocazia declaraţiei de presă din seara zilei de 15 august 2012.
* Activitatea procurorilor români se desfăşoară, conform prevederilor Constituţiei României, cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. Potrivit Constituţiei Romaniei, procurorii nu sunt subordonaţi nici puterii legislative, nici puterii executive.
* În acest context, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în şedinţa publică din data de 24 mai 2007, că: „ procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din puterea judecătorească”.
*Referitor la afirmaţiile vizând derularea unor anchete penale, conducerea CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări pentru a se stabili măsura în care astfel de afirmaţii lezează independenţa justiţiei, independenţa procurorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi principiul separaţiei puterilor in stat.
Lecţii de la CSM
* Procedura de convocare a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată prin HCSM nr. 326/2005 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului. Conform art. 13 alin. 1) din Hotărârea menţionată Consiliul se întruneşte în Plen